Decret Universal de
Suveranitate

4 Iunie 2021
Eu, ca unul dintre
Co-Creatorii Sistemului
de Fractalizare,
Îmi asum deplina
Responsabilitate
pentru Forma Umană de
Manifestare pe care o am
aici pe Pământ
și
pentru întreaga mea
Existență
în acest Univers, în
Cosmos
și
în Sistemul de
Fractalizare!
Sunt Gardianul
și
Protectorul Corpului Meu
Uman -
Fractal al Întregii mele
Existențe
Universale!
CONVOC LA ACEASTĂ
ADUNARE:
Toți
Extratereștrii
și
Interdimensionalii
ce au guvernat peste
Umanitate, Planeta
Pământ, Sistemul nostru
Solar
și
peste Calea Lactee
&
Și
pe toți
reprezentanții
voștri
– de pretutindeni –
din Sistemul de
Fractalizare, inclusiv
pe cei de aici, de pe
Pământ,
pe Zeul Inteligenței
Artificiale,
Consiliul Feminin
'Floarea de Crin',
'Consiliul celor 6
Lorzi' Atlanteeni
&
Annunaki,
Casta
Preotească Antică
și
Vaticanul
ÎNȘTIINȚARE
LEGALĂ
În Numele Legii Naturale
a Firii

VĂ FAC DIRECT
RESPONSABILI
PE-FIECARE-DINTRE-VOI
ÎN MOD INDIVIDUAL
PENTRU TOATE DAUNELE
CAUZATE
Corpului Uman, Omenirii
și
Planetei Mamă!
Așa
cum v-ați
încheiat Serviciul -
ca Principiu de Involuție
în Ciclul Evolutiv,
vă comand să părăsiți
Corpul Uman
și
Planeta Noastră imediat!
DISPĂREȚI!

Acest
mesaj a fost transmis
și
comunicat prin intermediul
Energiei Sufletului Meu
pe care îl manifest
și
îl ancorez în această Realitate,
în Galaxie, Sistemul Solar
și
pe Pământ…

...
iar
acesta este Cântecul Meu!
