Este firesc, natural, demn, uman. Fiecare neam simte la fel, isi arboreaza steagurile la ei acasa, asa ca, neamul nostru n-are cum sa simta altfel. Noi, intotdeauna am fost, suntem si vom fi, un neam sanatos, demn, drept, frumos, bogat, bun, destep, intelept si gazde desavarsite, uniti in cuget si-n simtire.
S-au scris foarte multe si foarte mult despre prioritatea si vechimea scrisului, despre dezvoltarea civilizatiei si oricine observa ca studierea si publicarea descoperirilor arheologice din spatiul carpato-danubiano-pontic, atat de importanta in civilizatia noastra, s-a efectuat (in general) foarte sumar. Si aceasta in sensul ca nu s-a avut in vedere si evolutia acestui spatiu din punct de vedere ideologic si, in acelasi timp, evolutia dezvoltarii umane in raport cu climatul existent de-a lungul schimbarilor geologice si geografice ale acestui spatiu.
Aceste aspecte sunt de o importanta capitala in ceea ce priveste dezvoltarea civilizatiei si (in acelasi timp) a scrisului, dupa incetarea glaciatiunii a 4-a/Wurm (anul 9.800 i.e.n.) Glaciatiunea a 4-a Wurm a existat in perioada 75.000-9.800 i.e.n., timp in care, in spatiul carpato-danubian-balcanic, vara avea o temperatura de circa 3-5 grade Celsius. Toata zona europeana de la nord de paralela ce atingea nordul tarii noastre era acoperita de gheturi eterne. In spatiul carpato-danubian-pontic viata umana exista, dar la un nivel destul de redus.
Oricum, a existat o continuitate din perioada lui Australoantropos Olteniensis de pe Valea lui Graunceanu de la Bugiulesti-Ramnicu Valcea (circa 2.000.000 ani) spre Homo sapiens de la Cioclovina-sat, comuna Bosorod- jud. Hunedoara (circa 100.000 - 150.000 ani) etc. Odata cu incheierea glaciatiunii a 4-a Wurm a inceput topirea ghetarilor de la nord de paralela care trece prin nordul tarii noastre si a inceput potopul, fapt care a provocat si distrugerea umanitatii existente in zonele sudice, adica zonele de campie. Au rezistat doar oamenii din regiunile muntoase. Nu este intamplator ca Anticii spuneau despre Geti: "Getae inhaerent montibus/ Getii sunt lipiti de munti". Ca o consecinta, spatiul muntos a permis dezvoltarea unor civilizatii inaintea celei de campie. Asa se explica evenimente petrecute chiar in timpuri mai recente, cum ar fi descalecarea voievozilor transilvaneni in Tara Romaneasca si in Tara Moldovei.
Printre primele realizari ale unei civilizatii re-nascute (omul nou) se situeaza si vorbirea si, evident, scrisul. Acesta din urma a aparut sub forme de ideograme si, mai tarziu, sub forma literelor/grafamelor care reprezentau prezentarea vizuala a fenomenelor respective. Primele realizari ale scrisului sub forma ideogramelor sunt, desigur, celebrele Tablite de la Tartaria pe Mures, langa Simeria, adica in spatiul muntos intracarpatic, cu ramificatii in spatiul balcanic, in aceeasi perioada. In afara acestui spatiu, nu s-a gasit niciun fel de ideograme si nici grafeme izolate sau sub forma de alfabete. Ecourile descoperirii celor trei tablite de lut (s-a dovedit ca sunt chiar din lut local) de la Tartaria pe Mures in anul 1961, devenite celebre, nu s-au stins nici azi. Aceasta epocala realizare a cercetatorului clujean N. Vlassa isi pastreaza intreaga sa valoare universala, fiind apreciata pozitiv, atat pe plan intern, cat si international.
- sa iti iubesti pamantul care te-a hranit cu energiile locului atunci cand ai vazut Soarele pentru prima data;
- sa fii mandru de stramosii care au avut grija ca acest minunat loc sa fie gradina ta de rai;
- sa iti amintesti cu iubire si recunostinta de istoria poporului tau;
- sa te mandresti cu toate realizarile semenilor tai care iti duc cu cinste in lume numele de roman;
- sa vrei neincetat sa scoti in evidenta tot ce este mai frumos, mai bun si valoros in tara ta, iar pentru aceasta te-ai smuls din radacini si ai rodit frumos pe alte meleaguri ale lumii;
- sa pleci in lumea larga, departe de casa, sa-ti fie dor de neamul tau si cu dor si iubire sa vorbesti lumii intregi despre tara ta minunata si poporul din care te tragi - chiar daca pentru asta esti judecat;
- sa imparti din rabdarea, toleranta, intelepciunea si iubirea stramosilor tai, tuturor semenilor considerandu-i prieteni nedespartiti;
- sa iti tresara sufletul de bucurie sau sa iti planga, atunci cand auzi bune sau rele despre romani si tara lor;
- sa te implici in actiuni caritabile de tot felul;
- sa vrei sa fii si tu liber si in abundenta ca prietenii tai americani, englezi, francezi, considerandu-te egalul lor;
- sa fii convins ca ai o misiune deosebita de indeplinit aici pe frumoasa Planeta Albastra, (Gradina uriasa a oamenilor) misiunea de a fi Oameni Adevarati, care sa radieze in jur lumina iubirii neconditionate, etc.
Daca toate acestea si altele la fel lor, atunci DA, sunt nationalista si ma mandresc cu aceasta - nu din ego, ci din Legea Firii!!!
VA IUBESC, ROMANI, DACI, SARBI, MAGHIARI, GERMANI, indiferent ca locuiti aici sau mai colea si vorbiti limbi diferite!!!
Imi amintesc cu durere dar si cu bucurie, ca astazi 16 Decembrie 2009 se implinesc 20 de ani de la Revolutia din Timisoara, pentru ca noi timisorenii asta am facut, chiar daca ulterior au fost din cei ce au intors situatia in favoarea lor, transformand- o ulterior in lovitura de stat, pentru a ajunge mai apoi la conducerea tarii de unde trag fraiele si astazi din umbra.
Aveam 28 de ani pe atunci si un copil de 2 ani care abia invata ce este lumea si cum se manifesta ea. In blocul in care locuiam au murit unii dintre vecini doar pentru "vina" de a se afla pe drum spre casa, la fel cum a murit si o prietena a fetitei mele, care era doar cu un anisor mai mare (avea 3 ani) impuscata in cap intre parintii ei cand veneau acasa. Nu am stiut cum sa-i explic copilasului meu de ce nu o va mai vedea niciodata.
Cand a inceput revolutia eu faceam curatenie in balcon si nu intelegeam ce se intampla si nici fluieraturile de pe langa urechile mele. Erau gloante, se tragea cu mitraliera pe strada mea, iar eu stateam acolo si nici nu banuiam cat de aproape a trecut moartea pe langa mine de atatea ori.
Locuiam in acea perioada langa Casa Tineretului (amplasata la intersectia cu Calea Girocului astazi denumita Calea Martirilor) loc strategic, unde au murit multi semeni de ai mei, pe unii cunoscandu-i personal. Imi amintesc ca timp de 5 zile am fost singuri sigurei, noi timisorenii, si ne asteptam sentinta la moarte, pentru ca Ceausescu a dat ordin armatei sa foloseasca munitie de razboi, caci in loc sa ne linistim (dupa nenumaratele lui apeluri), noi ne-am comportat ca si Iisus intorcand si celalalt obraz (au fost cuvintele lui) si chiar aseara pe TVR 1 la emisiunea despre Revolutia din Timisoara, in timp ce povestea Lorin Fortuna se dadeau in paralel inregistrari cu Ceausescu si ordinele pe care le dadea. Se avea in vedere stergerea Timisoarei de pe harta tarii, prin aruncarea in aer a doua mari intreprinderi, Solventul (combinat chimic) si F.A.E.M. (fabrica de aparate de masura care folosea cristale industriale si lucra in principal cu oxigen).
Mi-amintesc cum se formau patrule din randul locatarilor de la blocuri, pentru a face cu schimbul la pazirea principalelor obiective cele strategice ale orasului, pentru a nu fi aruncate in aer. Noaptea se facea cu schimbul pentru a pazi intrarile in blocuri, caci pe sub balcoane se auzeau mitralierele, necontenit. Ce puteam noi face, ca nu aveam arme, dar aveam curaj si credinta mare ca Dumnezeu este cu noi si daca suntem uniti totul va fi bine.
Nu doresc sa va intristez prin aceste aduceri aminte, insa vreau sa va spun cat de mult conteaza sa fim uniti si sa stim sa ne organizam singuri.
Imi amintesc cum fetita mea fugea inaintea taburilor cu militari, radicand manuta dreapta in sus cu degetele mijlociu si aratator resfirate formand litera "V" (de la victorie), iar un soldat a luat-o in brate si a sarutat-o pe frunte, apoi i-a dat o floare (din multele pe care le primisera de la locuitorii orasului, atunci cand armata nu a mai ascultat ordinele superiorilor si a trecut de partea noastra).
Plang acum cand va scriu aceste amintiri, dar lacrimile mele sunt de iubire si recunostinta pentru toti cei care s-au jertfit, si-au pus viata chezasie pentru ca noi astazi sa fim liberi. Caci mai apoi fiecare a inteles libertatea in functie de nivelul sau de dezvoltare spirituala, este alta poveste.
Imi mai amintesc cu dragoste cum mergeam cu mancare si ceai fiebinte cu copilasul de manuta, sa le dam soldatilor care ne pazeau zi si noapte (erau prin oras si niste forte ostile, un fel de vlajgani cu vocabular dubios, ce vorbeau limbi straine, erau violenti si inarmati cu pistoale).
Cat de mult ne-am bucurat cand am auzit ca oamenii au iesit in strada si la Lugoj si la Arad si ii asteptam cu sufletul la gura pe fratii nostri mineri (erau trimisi de fosta oranduire ca sa ne "disciplineze" cu ghioagele lor), care eram convinsi ca ne vor ajuta. Si asa a fost. Cand nu am mai avut nici o speranta, am auzit ca in Bucuresti fratii de acolo "l-au luat de gat" pe impuscatul, iar asta ne-a sporit increderea si am fost convinsi ca va fi bine. Asa ca ne-am adunat toti care eram, locuitori ai orasului, militarii de la garnizoana, cei din Giroc, Chisoda, , autobuzele cu mineri, autobuzele cu cei veniti din Arad, Resita, Hunedoara si din alte colturi din tara si ne-am dus in Piata Operei (astazi Piata Revolutiei). Eram o mare de oameni acolo intre Opera si Catedrala Mitropolitana, pe o iarna grea cu zapada multa si gheata pe jos si parca asa, ca la un semnal, toti, dar absolut toti cei ce eram acolo (cu copii dupa noi) ne-am pus in genunchi pe gheata aceea si am inceput sa spunem rugaciunea Tatal Nostru. A fost un moment sublim, care nu se poate uita nici in mai multe vieti ne-am unit inimile in rugaciune, iar Cerul, din cenusiu cum era, s-a luminat si nu am mai simtit frigul, nici gheata. In sufletele noastre venise Primavara Sperantei, adusa de trezirea semenilor din Capitala si trimisa noua sub forma de iubire si recunostinta.
Mi-am adus aminte de toate acestea, de fapt nu am uitat nicicand, nu am cum, caci daca ma duc la Catedrala sau oriunde pe strazile orasului, vad o piatra funerara cu numele celor care s-au jertfit pentru un viitor mai bun (chiar la intrarea in Catedrala Mitropolitana este o piatra funerara cu poza unui parinte a unui coleg de scoala a fetitei mele Garjoaba), nu am cum, pentru ca in sufletul meu este iubirea lor neconditionata.
Oare cand vom mai fi atat de uniti, incat sa ne cante inimile la unison Melodia Celesta a Iubirii Divine interpretata de Corul Ingerilor Umani?!
VA IMBRATISEZ CU IUBIRE INFINITA SI RECUNOSTINTA NEMARGINITA PE TOTI!
Paul Lazar Tonciulescu, in cartea sa " RAMANIA- Paradisul regasit", in cp. "Ramania- Paradisul terestru si miracolul romanesc", ne spune ca in trecutul foarte indepartat, tara de la nordul Dunarii actuale, fosta Okeanos Potamos (Fluviul Ocean), era cunoscuta drept Ramania, tara lui RAM. Zeu al Soarelui, Ram era venerat in toate zonele Pamantului, unde au ajuns pelasgii divini, stramosii geto-dacilor: Egipt (Ra), Sumer (Marduk), etc. (Sumer stiti ca-i Mures anagramat, insa asta-i alta discutie). Ram mai apare si ca erou civilizator din vestul Europei pana in India. Vechile legendele romanesti, ne spun ca primul locuitor al acestor pamanturi a fost Ram (se stie ca si Maicuta Sfanta este uneori denumita Ram-IO). De la N. Densusianu aflam, apoi, ca ramnes, "cei nascuti din Ram", au civilizat Egiptul, au dus acolo toata cunoasterea (arta, astronomie, cultura, etc.), au creat dinastiile "zeilor", din care se revendicau apoi Faraonii (stim deja ca neamul nostru a fost de tip matriarhal si ca acest model a fost dus in Egipt, la inceput si ei au fost condusi de femei faraon (ariene). Ramses pare mai degraba a fi chiar Ramnes "nascut din Ram", urmasul lui Ram. In plus, este cunoscut faptul ca acesti ramnes se afla si la baza crearii Romei. Pr. dr. Augustin Deac ne ofera un argument suplimentar, in cadrul unui dictionar romana-sanscrit, relatat pe mai multe pagini, ruman = ramana iar Rumania = Ramanya. Multe dovezi arheologice si nu numai ne demonstreaza clar ca, in vechime, zona de la nordul Dunarii era cunoscuta drept tara lui Ram-Ramanya, iar locuitorii de aici drept ramana/ramani. "Toti de la Ram ne tragem", ne spune Cronicarul, adica de la Ram si nu de la Roma, cum au vrut unii sa intelegem... Zona nord-dunareana, " tara de la miaza-noaptea indepartata", Hiperboreea, (in stravechime se credea ca zona noastra era cel mai nordic loc, datorita ghetarilor din Carpati, aci era considerata zona cercului polar), a fost considerata drept Paradisul terestru. Un teritoriu bogat in aproape toate bogatiile Pamantului, cu terenuri agricole, pasuni, paduri si un incredibil sistem hidrografic natural, chiar si pentru vremurile actuale, o zona bine aparata, de toate pericolele, de Coroana Muntilor Carpati. Nu este exclus ca aceasta Corona Mons sa fi reprezentat modelul pentru... coroanele regale. Ca un miracol unic in istorie, chiar daca, la un moment dat, cineva a incercat distrugerea noastra ca neam, locuitorii acestor pamanturi n-au putut fi alungati si nici deznationalizati. La noi se pastreaza in continuare limba, portul, obiceiurile, traditiile stramosilor primordiali, iar analize minutioase de sange demonstreaza un alt miracol: in ciuda neintreruptelor invazii (toate facand parte dintr-o strategie foarte bine pusa la punct), ne-am pastrat puritatea, legatura cu Strabunii. Poporul cel mai urgisit din istoria Pamantului si-a pastrat cel mai bine "Puritatea Genetica", dupa cum spun unii cercetatori americani. Romania ramane un miracol, caruia i s-a prevestit un viitor mesianic, sa fim mandri ca ne-am nascut pe aceste meleaguri binecuvantate.
Ora este GMT + 2 ore Du-te la pagina Anterioară1, 2
Pagina 2 din 2
Nu puteți crea un subiect nou în acest forum Nu puteți răspunde în subiectele acestui forum Nu puteți modifica mesajele proprii din acest forum Nu puteți șterge mesajele proprii din acest forum Nu puteți vota în chestionarele din acest forum
Astazi este sarbatoare.
